pios (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÓS, PIOÁSĂ, pioși, pioase, adj. (Despre oameni) Pătruns de sentimente de evlavie (religioasă) sau de afecțiune plină de respect; (despre manifestări, acțiuni, creații ale oamenilor) care exprimă, denotă evlavie sau o afecțiune respectuoasă; care este determinat de evlavie sau de o afecțiune respectuoasă. [
Pr.:
pi-os] – Din
fr. pieux.pios (Dicționar de neologisme, 1986)PIÓS, -OÁSĂ adj. Evlavios, cuvios; (
p. ext.) animat, însuflețit de dragoste și de respect. [Pron.
pi-os. / cf. fr.
pieux, lat.
pius].
pios (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIÓS, -OÁSĂ adj. evlavios, cuvios; (p. ext.) însuflețit de dragoste și de respect. (< fr.
pieux)
pios (Dicționaru limbii românești, 1939)*piós, -oásă adj. (fr.
pieux, d. lat.
pius). Evlavios, care respectă religiunea și lucrurile demne de pietate. Făcut din pietate:
faptă pioasă.pios (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piós adj. m.,
pl. pióși; f. pioásă, pl. pioásepios (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pios a.
1. evlavios, care observă riguros datoriile religioase;
2. inspirat de pietate:
faptă pioasă.