pionier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S. m. și
f. (Ieșit din uz) Membru al organizației de masă a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunistă a elevilor.
2. S. m. și
f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦
Fig. Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate.
3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. [
Pr.:
pi-o-ni-er. –
Var.: (
pop.)
pionér, -ă subst.] – Din
fr. pionnier, germ. Pionier, (
1)
rus. pioner.