pion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÓN, pioni, s. m. 1. Fiecare dintre cele șaisprezece piese de cea mai mică valoare de la jocul de șah, așezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese.
2. Fig. Luptător pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi. [
Pr.:
pi-on] – Din
fr. pion.pion (Dicționar de neologisme, 1986)PIÓN s.m. 1. Cea mai mică piesă la jocul de șah.
2. (
Fig.) Element înaintaș al unei organizații, al unui plan de acțiune etc.; militant, ostaș. [Pron.
pi-on. / < fr.
pion].
pion (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIÓN s. m. 1. (șah) piesă de cea mai mică valoare. 2. particulă subatomică, care are proprietatea de a descărca energie asupra unui punct precis. 3. (fig.) element înaintaș al unei organizații, al unui plan de acțiune etc.; militant pentru o cauză. (< fr.
pion)
pion (Dicționaru limbii românești, 1939)*pión m. (fr.
pion, d. lat.
pĕdo, pĕdónis, „care are picĭoru mare”, apoĭ „pedestru”. V.
pieton). Pĭesă mică (soldat) la jocu de șah. Rotițele de la jocu de table.
pion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pión s. m.,
pl. piónipion (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pion m.
1. cea mai mică piesă a jocului de șah;
2. fiecare din piesele unui joc în table.
pion (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Pion n. alt nume dat Ceahlăului.