pinulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PINÚLĂ, pinule, s. f. 1. Placă de metal având o deschizătură și un fir de vizare, care servește la stabilirea aliniamentelor de teren.
2. Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză de ferigă. – Din
fr. pinnule.pinulă (Dicționar de neologisme, 1986)PINÚLĂ s.f. 1. Lamă metalică în care este tăiată o fantă în a cărei axă se află un fir subțire și care, montată la capetele unei alidade, servește la determinarea prin vizare a direcției aliniamentelor.
2. Pană mică, aripioară, aripă. ♦ Fiecare dintre frunzulițele care constituie o frunză compusă de ferigă. V.
foliolă. [< fr.
pinnule, cf. lat.
pinnula].
pinulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PINÚLĂ s. f. 1. lamă metalică în care este tăiată o fantă în a cărei axă se află un fir de vizare la capetele unei alidade, servind la determinarea aliniamentelor de teren. 2. pană mică, aripioară. 3. fiecare dintre foliolele care formează o frunză de ferigă. (< fr.
pinnule)
pinulă (Dicționaru limbii românești, 1939)*pínulă f., pl.
e (lat.
pinnula, dim. d.
pinna, pană. V.
pană). O mică placă de alamă rîdicată [!] perpendicular la amîndoŭă capetele alidadeĭ și care are o deschizătură pin [!] care să te poțĭ uĭta.
pinulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pinúlă s. f.,
g.-d. art. pinúlei; pl. pinúle