pieziș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIEZÍȘ, -Ă, pieziși, -e, adj.,
adv. 1. (Care este) aplecat într-o parte, oblic, diagonal;
p. ext. strâmb. ◊
Expr. A zâmbi pieziș = a zâmbi din colțul gurii cu ironie, cu răutate, cu amărăciune.
2. (Care se află) în sau cu pantă (foarte) repede.
3. Fig. (Care este, se face etc.) ocolit, indirect;
p. ext. (care are loc) (pe) ascuns, (pe) furiș, tainic.
4. (În legătură cu verbe ca „a privi”, „a se uita” etc. sau cu substantive ca „privire”, „ochi”) (Care este, se face etc.) lateral, dintr-o sau într-o parte; (care este) sașiu, cruciș;
fig. (în mod) bănuitor, iscoditor. –
Piez2 +
suf. -iș.