pieri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIERÍ, pier, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre ființe) A înceta să mai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească). ◊ (Prin exagerare)
Pier de frică. ♦ (Despre vegetație) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina.
2. (Despre abstracte, stări, senzații etc.) A lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă. ◊
Expr. A-i pieri (cuiva)
glasul (sau
graiul, piuitul) ori
a-i pieri cuvintele de pe buze =
a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.);
b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente). ♦ A se șterge din amintire, a fi dat uitării. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumină etc.) A-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat.
3. A dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit. ♦ A i se fura ceva.
4. A dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ◊
Expr. Piei din fața mea! (sau
din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd! [
Imper. pers. 2
sg. și:
piei] –
Lat. perire.pieri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pierí (piér, ít), vb. –
1. A dispărea. –
2. A muri. –
3. A muri năprasnic, a sucomba. –
Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Pușcariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415),
cf. it. perire, prov.,
cat. perir, fr. périr, sp.,
port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). –
Der. piericiune (
var. periciune),
s. f. (dispariție, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fără motiv, la
lat. peritiōnem; pericios (
var. piericios),
adj. (vătămător, stricător), pe care Tiktin îl consideră în mod echivoc ca format după
lat. pernĭciōsus; pieire, s. f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de
pierire, cu pierderea lui
r ca în
pieri ›
piei; pierit (
var. perit),
adj. (dispărut, sfîrșit; palid);
pierit, s. n. (sifilis);
pieritor, adj. (mortal, caduc);
nepieritor, adj. (imortal);
pieritură, s. f. (căzătură, mortăciune;
Trans., semănătură cu plante pipernicite, rare);
răspieri, vb. (a dispărea), rar.
pieri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pierí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pier, 2
sg. pieri, 1
pl. pierím, imperf. 3
sg. piereá; conj. prez. 3
să piáră; imper. 2
sg. piei, neg. nu pierí, 2
pl. pieríți; ger. pierínd