pieptar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIEPTÁR, pieptare, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului;
spec. cojocel scurt din blană de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță.
2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul.
3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. –
Piept +
suf. -ar.pieptar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)pieptár, -e, s.f. – Piesă de port tradițională al femeilor, scurtă până la brâu, fără mâneci, din piele, cu blană înăuntru. Se brodează pe toată suprafața cu ornamente florale. Broderia se face cu lână, în culori vii, între care predomină roșul. Broderia este presărată cu ținte metalice (Bănățeanu 1965: 122). – Din piept (< lat. pectus) + -ar.
pieptar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pieptár (
pop.)
s. n.,
pl. pieptárepieptar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pieptar n.
1. haină fără mâneci ce acopere pieptul și spatele;
2. platoșă:
pieptar de fier; 3. partea dela piept din hamutul calului.