piept (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIEPT, (
1, 2, 4)
piepturi, s. n., (
3)
piepți, s. m. 1. S. n. Parte superioară a corpului, de la abdomen până la gât, la om și la unele animale vertebrate; torace;
spec. partea anterioară (și exterioară) a acestei regiuni;
p. restr. organ din interiorul cavității toracice (inimă sau plămân). ◊
Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptiș. ◊
Loc. adj. și adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfășoară) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baionetă.
Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, față în față, (aproape) ciocnindu-se. ◊
Expr. Cu pieptul deschis = fără teamă, direct.
Cu capul în piept = cu capul plecat (de rușine, de supărare etc.).
A strânge (pe cineva)
la piept = a îmbrățișa.
Cu mâinile (încrucișate) la (sau
pe) piept =
a) în inactivitate;
b) mort, decedat.
A pune mâinile pe piept = a muri.
A da piept cu cineva (sau
cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva.
A lua (ceva)
în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva.
A ține (cuiva)
piept = a rezista, a nu se da bătut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes.
A(-și) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau
a apăra cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apăra din răsputeri, a apăra cu viața.
A-și sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din răsputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic).
(A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoză, ♦ (Și în sintagma
boală de piept) Tuberculoză pulmonară. ♦ Carne de pe partea anterioară a cavității toracice a unor animale, folosită ca aliment; mâncare preparată din această carne.
2. S. n. Sân (al femeii). ◊
Expr. (
Pop.)
A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte.
A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alăpta, a da să sugă.
3. S. m. Partea din față a unei piese de îmbrăcăminte, care acoperă pieptul (
1). ◊
Expr. A lua (pe cineva)
de piept = a cere cuiva socoteală, a sări la bătaie.
A se lua (sau
a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva.
4. S. n. P. anal. Coastă de deal, de munte etc.; povârniș. –
Lat. pectus.piept (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)piépt (piépturi), s. n. –
1. Torace. –
2. Sîn, mamelă, țîță. –
3. Coastă, pantă. –
4. Plastron, pieptar de cămașă sau de bluză. –
Mr. chieptu, megl.,
istr. chiept. Lat. pĕctus (Pușcariu 1310; Candrea-Dens., 1382; REW 6335),
cf. it. petto, fr. pis, sp. pecho, port. peito. Cu sensul 4 este
m.,
pl. piepți (
cf. Caragață,
BF, III, 35). Cuvînt de uz general (ALR, I, 39). –
Der. pieptar, s. n. (vestă, ilic, platoșă; partea din față a cămășii; curea lată care se trece peste pieptul unui cal înhămat);
pieptăraș, s. n. (ilicel; obiect de îmbrăcăminte pentru sugari);
pieptiș, adv. (direct, față în față);
pieptos, adj. (robust, puternic; arogant, înfumurat);
pieptoșa (
var. pieptoși),
vb. refl. (a se îngîmfa, a se făli). – Din
rom. provin
bg. keptar (Capidan,
Raporturile, 205),
rut. kyptár (Miklosich,
Wander., 17; Candrea,
Elemente, 402).
piept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piept1 (parte a îmbrăcămintei, toracele animalelor ca aliment, penajul de pe torace)
s. m.,
pl. piepțipiept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piept2 (sân) (
pop.)
s. n.piept (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piept3 (torace, povârniș, promontoriu, piesă la strung) (rar)
s. n.,
pl. piépturipiept (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piept n. (pl.
piepturi)
1. partea superioară a corpului și cavitatea în care se află plămânii și inima;
2. perete osos al acestei cavități în opozițiune cu
spatele; 3. prin analogie:
piept de munte, piept de pământ ISP. ║ m. (pl.
piepți)
1. partea anterioară a unei cămăși bărbătești;
2. carne dela piept:
piepți de păsări. [Lat. PECTUS].
pĭept (Dicționaru limbii românești, 1939)pĭept, V.
pept.