piemont - explicat in DEX

piemont (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PIEMÓNT, piemonturi, s. n. Formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piémont.

piemont (Dicționar de neologisme, 1986)
PIEMÓNT s.n. (Geol.) Relief de acumulare format la contactul unei regiuni muntoase cu o depresiune sau cu o câmpie prin asocierea conurilor de dejecție. [< fr. piémont, cf. Piemont – regiune în Italia].

piemont (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PIEMÓNT s. n. relief de acumulare la contactul unei regiuni muntoase cu o depresiune sau cu o câmpie prin asocierea conurilor de dejecție. (< fr. piémont)

piemont (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PIEMÓNT (‹ fr.; n. pr. Piemonte, regiune în NV Italiei) s. n. Formă complexă de relief de dimensiuni mari, aflată la contactul unei regiuni montane cu o depresiune sau o câmpie, formată prin îngemănarea sau juxtapunerea unor mari conuri de dejecție. Prin evoluție, poate fi fragmentat de văi luând aspect de podiș (ex. unele părți din Podișul Getic) sau de deal piemontan (ex. Dealurile Banato-Crișene).

piemont (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
piemónt (pie-) s. n., pl. piemónturi

piemont (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*Piemónt (nume de loc) (Pie-) s. propriu n.

piemont (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Piemont n. țară în N.-V. Italiei: 3.556 000 loc. (Piemontez), cu cap. Turin.