piemn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIEMN s. n. v. pielm.piemnPIEMN s. n. Făină de porumb, mălai (reg. zona Drăgășani, Vâlcea). [var.
pielm s. n.]
piemn (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)piemn s.n. (reg.) mălai gros măcinat.
piemn (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)piémn (piémnuri), s. n. – Făină de grîu care se amestecă cu mălai sau care servește la prăjitul cărnii. –
Var. pielm, ch(i)elm, chilm(ă). Lat. pegma, din
gr. πῆγμα „consistență; materie coagulată”,
cf. sp. pelmazo (REW 6364; Corominas, III, 919). Legătura cu
sl. pišeno „făină” (Cihac, II, 255), cu
gr. πέλμα „talpă” (Tiktin) sau cu
alb. mjel „făină” (Scriban) este îndoielnică. –
Der. împielma (
var. închelma),
vb. (a amesteca făina de grîu cu cea de porumb; a îndesi, a face mai consistent);
chelmeci, vb. refl. (
Trans., a se îmbăta), tratament expresiv al aceluiași cuvînt.
piemn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piemn n. mălaiu gros măcinat (în Oltenia):
când pui piemn mai mult, se face mămăliga mai mare PANN. [Origină necunoscută].