piele (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÉLE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate;
spec. epiderma omului. ◊
Loc. adj. și adv. În (sau
cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊
Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊
Expr. A ști (sau
a vedea etc.)
cât îi (sau
ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva.
A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau
nici două parale, nici o ceapă degerată) sau
a nu-i plăti pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare.
A nu(-și) mai încăpea în piele =
a) a fi bucuros, fericit etc.;
b) a fi foarte îngâmfat.
A(-i) intra (sau
a i se băga) (pe) sub piele sau
(pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.).
A i se face (cuiva)
pielea de găină (sau
de gâscă) ori
pielea găinii (sau
a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.).
A-i lua (cuiva)
(și) pielea (de pe el) sau
șapte (ori
nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni.
(A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab.
A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva.
A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală.
A-și lăsa pielea (pe undeva) sau
a da pielea popii = a muri (pe undeva).
A-și pune pielea în saramură =
a) a risca, a se expune;
b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva.
A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva.
A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.).
A-i da (sau
a-i ieși cuiva ceva)
prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas.
A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.).
A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă).
A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac.
(A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui.
A simți (ceva)
pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații.
A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva.
A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora.
Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe.
A avea pielea groasă sau
a fi gros la piele (sau
cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic.
A-i face (cuiva)
pielea tobă (sau
burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus:
pieile-roșii = nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦
Fig. Ființă, făptură;
p. ext. viață.
Ține la pielea lui. 2. Piele (
1) jupuită de pe un animal (și prelucrată);
spec. blană. ♦
Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [
Gen.-
dat.:
pielii, pieii] –
Lat. pellis, -em.piele (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)piéle (piéi), s. f. –
1. Țesut care acoperă corpul animalelor; epidermă. –
2. Pieliță; piele de animal jupuită și prelucrată. –
3. Curea, iuft. –
Var. (
Mold.)
chele. Mr. chiale, megl. chialie. Lat. pĕllem (Pușcariu 1309; Candrea-Dens., 1379; REW 6377),
cf. it.,
port. pelle, prov. pel, fr. peau, sp. piel. Cuvînt de uz general (ALR, I, 3). –
Der. pielar, s. m. (meseriaș care prelucrează piei);
pielărie, s. f. (mulțime de piei; atelierul, meseria de pielar);
pielcea (
var. pielcică, pielcuță),
s. f. (piele, mai ales de miel), cu
suf. -
cea (după Candrea-Dens., 1380 și Iordan,
Dift., 59, din
lat. *pĕllicĕlla);
pieliță, s. f. (piele; membrană; ten);
pielos, adj. (
Trans., neted, alunecos);
împielița, vb. (a incarna);
împielițat, adj. (îndrăcit, neastîmpărat), în loc de
drac împielițat.piele (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piéle s. f.,
g.-d. art. piélii/(la animale)
piéii; pl. pieipiele (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piele f.
1. membrană ce înfășură corpul omului și al animalelor;
2. piele de animal jupuită și preparată:
piele de bou; a da pielea popii, a muri (în vechime se obișnuia, a se da preotului capul și pielea oilor tăiate pentru comândare). [Lat. PELLEM].