piedică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni: stavilă, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊
Loc. vb. A pune piedică (sau
piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊
Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire.
2. (
Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască.
3. (
Bot.; în compusul)
Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii
(Lathyrus hirsutus). [
Var.:
piédecă s. f.] – Din
lat. pedica.