picurat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PICURÁT1 s. n. Faptul de
a picura. –
V. picura.picurat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PICURÁT2, -Ă, picurați, -te, adj. (Rar) Acoperit cu picături. –
V. picura.picurat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)picurát s. n.