picui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PICUÍ, picuiesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.) A picura (
2). –
Pic1 +
suf. -ui.picui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)picúi1,
picúie, vb. IV (reg.)
1. vârf ascuțit, pisc.
2. (în forma
păcui) mică insulă aluvionară în apele Dunării.
3. piatră din care se face cutea (gresia) pentru ascuțit coasa.
picui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)picuí2,
picuiésc, vb. IV (reg.)
1. a picura.
2. a moțăi, a dormita, a picoti.
picui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)picuí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. picuiésc, imperf. 3
sg. picuiá; conj. prez. 3
să picuiáscă