picta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PICTÁ, pictez, vb. I.
Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc. cu ajutorul pensulei și a culorilor; a zugrăvi. ♦
Absol. A se ocupa cu pictura (
1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (
2) un obiect, un material. ♦
Refl. (
Fam. și
depr.; despre femei) A se farda (exagerat).
2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din
pictor și
pictură (derivat regresiv).
picta (Dicționar de neologisme, 1986)PICTÁ vb. I. tr. A zugrăvi, a înfățișa în culori, pe pânză, pe zid etc. o ființă, un peisaj etc. [Cf. lat.
pictum <
pingere].
picta (Marele dicționar de neologisme, 2000)PICTÁ vb. tr. a executa o pictură. (< pictură)
picta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pictá (pictéz, pictát), vb. – A zugrăvi, a face o pictură.
Lat. *
pictare (
sec. XIX), dubletul lui
păta. –
Der. pictor, s. m. din
lat. pictor (
sec. XIX);
pictură, s. f., după
it. pittura; pictural, adj., din
fr. pictural.picta (Dicționar de argou al limbii române, 2007)picta, pictez I v. t. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură, cu creion de sublimat.
II v. r. (peior. – d. femei) a se farda exagerat.
picta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pictá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
picteázăpictà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pictà v. a reprezenta un obiect prin linii și prin colori:
a picta un peizaj, un om.