picot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PICÓT, picoți, s. m. 1. (
Min.) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, folosită la săparea galeriilor.
2. (În forma
picou, n.) Bordură de dantelă cu colțuri. ♦ Bulină (
3). – Din
fr. picot.picot (Dicționar de neologisme, 1986)PICÓT s.m. (
Mine) Bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt sub formă conică, servind la săparea galeriilor. [< fr.
picot].
picot (Marele dicționar de neologisme, 2000)PICÓT s. m. (mine) bucată de lemn tare, ascuțită la un capăt, la săparea galeriilor. (< fr.
picot)
picot (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PICOT [pikó],
Auguste Émile (1844-1918), filolog francez. Secretar (1866-1869) al domnitorului României, Carol I. Contribuții la studiul literaturii române vechi și al folclorului românesc („Cântecele populare ale românilor din Serbia”, „Note biografice și bibliografice asupra lui Antim Ivireanul”).
M. de onoare al
Acad. Române (1879).