piuar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIUÁR, piuari, s. m. Persoană care posedă, conduce sau îngrijește o piuă (
1); muncitor care lucrează la o piuă. [
Pr.:
pi-uar] –
Piuă +
suf. -ar.piŭar (Dicționaru limbii românești, 1939)piŭár și
pivár m. (p.
piŭă). Proprietar de piŭă (fabrică de postav gros), ștezar.
piuar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piuár (
pop.)
(pi-uar) s. m.,
pl. piuáripiuar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piuar m. cel ce calcă cu piua.