petiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PETÍȚĂ, petițe, s. f. Capsă care se folosea la armele de foc de tip vechi. – Din
bg.,
scr. petica.petiță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)petíță2, petíțe, s.f. (reg.) jumătate din claia de cereale păioase formată din snopi dispuși cruciș și al căror număr variază după regiuni; picior, petină.
petiță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)petíță (petíțe), s. f. – Capsă la armele de foc.
Bg.,
sb. petica „călcîi” (Candrea). –
Der. peticer (
var. petițar),
s. n. (locașul petiței).
petiță (Dicționaru limbii românești, 1939)1) petíță f., pl.
e (bg. sîrb.
petica, călcîĭaș). Capsulă pocnitoare care se pune în petițar și aprinde încărcătura la puștile de moda veche saŭ în cartuș la puștile moderne saŭ în boambe la tunurĭ.
petiță (Dicționaru limbii românești, 1939)2) petíță f., pl.
e (dim. d.
pată, peată).
Munt. Suliman p. sprincene.
petiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)petíță s. f.,
g.-d. art. petíței; pl. petíțe