petică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÉTICĂ, petice, s. f. (
Reg.) Cârpă, zdreanță. [
Var.:
pétecă s. f.] –
Petic +
suf. -ă.petică (Dicționaru limbii românești, 1939)pétică f., pl.
ĭ (d.
petic).
Est. Cîrpă, pînză ordinară p. vasele de bucătărie. Bucată de pînză veche aruncată:
hîrtie făcută din peticĭ.petică (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PETICĂ, Ștefan (1877-1904,
n. sat Bucești,
jud. Galați), poet simbolist român. Versuri remarcabile prin sensibilitatea delicată și prin universul modern de imagini („Fecioara în alb”, „Când vioarele tăcură”, „Moartea visurilor”, „Cântecul toamnei”); poeme în proză, teatru liric („Solii păcii”). Eseuri („Poezia nouă”, „Transformarea liricei”). Publicistică literă impunând prin modernitate.