petec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÉTEC s. n. v. petic.petec (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pétec (pétece), s. n. –
1. Bucată, fîșie de material, cîrpă, zdreanță. –
2. Plasture, astupătură. –
3. Slăbiciune, defect predominant. –
Var. petică, petic. Mr. peatic, megl. petic. Origine necunoscută. Pare cuvînt identic
calabr. pettica „fîșie de piele”, care este trimis la
gr. πιττάϰιον ›
lat. pittacium „bucată de piele”,
cf. pitac, it. petecchia, sp. petequia, (Corominas, III, 713), ca și
sp. pedazo, cat.,
prov. pedaç, fr. pièce (Pușcariu 1287; REW 6547); dar
der. e dificilă (Philippide,
Principii, 18), a vrut s-o explice pornind de la
vb. a peteci, iar Byck-Graur 19 pornind de
pl.; dar, pe lîngă că nu par convingătoare, aceste explicații trec sub tăcere problema accentului. Alte explicații nu sînt nicidecum suficiente: din
gr. πίττα „bitumen”, ca
pată (Candrea,
Conv. lit., XXXVIII (1904), 874); dintr-un
prerom. *paltika, cf. alb. petke „mic” (Philippide, II, 726; K. Treimer,
Beiträge zur alb. Sprachgeschichte, p. 350; Capidan,
Raporturile, 545).
Lat. *
picticus?
Der. peticar (
var. petecar),
s. m. (adunător de petice; telal; cizmar care pune petice);
peticărie (
var. petecărie),
s. f. (mulțime de petice, de haine vechi);
petici (
var. peteci),
vb. (a cîrpi; a rupe, a zdrențui);
peticos (
var. petecos),
adj. (plin de petice);
(îm)petecat (
var. (îm)peticat, (îm)petecit),
adj. (cîrpit, plin de petice);
peticuț, s. n. (petic;
Munt., covor fin);
peticări (
var. petecări),
vb. (a petici).
petec (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)petec n.
1. bucată ruptă sau tăiată dintró stofă:
croitorul bun niciun petec nu leapădă; 2. petec învechit și lepădat:
petece pentru fabricarea hârtiei; 3. fășie lunguiață de pământ:
un petec de moșie; a-și da în petec, a se da de gol. [Cf. lat. medieval PETACCIUM].