pernuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERNÚȚĂ, pernuțe, s. f. 1. Perniță (
I 1).
2. Perniță (
I 2).
3. Parte proeminentă si moale a extremității labei la feline;
p. ext. (
impr.) proeminență situată în partea superioară extremă a copitei calului. [
Var.: (
reg.)
perinúță s. f.] –
Pernă +
suf. -uță.pernuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pernúță s. f.,
g.-d. art. pernúței; pl. pernúțe