periferie - explicat in DEX

periferie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PERIFERÍE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Ținut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referință. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanță redusă; c) care aparține sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafață; circumferință. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

periferie (Dicționar de neologisme, 1986)
PERIFERÍE s.f. Cartierele mărginașe ale unui oraș; (p. ext.) ținuturile de la marginea unei țări. ♦ Suprafața exterioară a unui corp solid. ♦ Contur al unei figuri curbilinii; circumferință. [Gen. -iei. / cf. fr. périphérie, it. periferia < lat., gr. peripheria – circumferință < peri – împrejur, pherein – a purta].

periferie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PERIFERÍE s. f. 1. cartier mărginaș al unui oraș; (p. ext.) ținuturile de la marginea unei țări. 2. suprafața exterioară a unui corp solid. ◊ contur al unei figuri curbilinii; circumferință. (< fr. périphérie, lat., gr. peripheria)

periferie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*periferíe f. (fr. périphérie, lat. peripheria, d. vgr. periphéreia, d. peri, în prejur [!], și phéro, port). Geom. Marginea uneĭ figurĭ rătunde [!]. Marginea unuĭ loc cam rătund: periferia unuĭ oraș, uneĭ bube.

periferie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
periferíe s. f., art. perifería, g.-d. art. periferíei; pl. periferíi, art. periferíile

periferie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
periferie f. conturul unei figuri curbilinii.