pergament (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERGAMÉNT, pergamente, s. n. 1. Piele (de oaie, de vițel etc.) prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea, folosită în trecut în loc de hârtie.
2. Document, text scris pe pergament (
1).
3. Hârtie translucidă care nu lasă să pătrundă grăsimile sau umezeala, folosită mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminată. – Din
lat. pergamentum.pergament (Dicționar de neologisme, 1986)PERGAMÉNT s.n. 1. Piele preparată special pentru a se putea scrie pe ea.
2. Document vechi scris pe o piele de acest fel.
3. Hârtie translucidă rezistentă și impermeabilă, folosită mai ales la împachetare. [Pl.
-te, -turi. / < germ.
Pergament, cf. lat.
pergamenta <
Pergam – vechi oraș în Asia Mică].
pergament (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERGAMÉNT s. n. 1. piele preparată special pentru a se putea scrie pe ea. 2. document vechi scris pe o piele de acest fel. 3. hârtie translucidă rezistentă și impermeabilă, folosită la ambalarea alimentelor; pergamin. (< lat.
pergamentum, germ.
Pergament)
pergament (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pergamént (pergaménte), s. n. – Piele de scris; document scris pe piele.
Germ. Pergament.pergament (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PERGAMÉNT (‹
germ.)
s. n. 1. Material din piele de animal tânăr, netăbăcită (de vițel, miei, iezi) preparat special după metode complicate, folosit, mai ales, în Evul Mediu și Renaștere pentru manuscrise, iar în prezent se folosește la fabricarea instrumentelor muzicale și în legătorie, mai ales pentru cărți prețioase etc. Cunoscut din Antichitate, se consideră că a apărut la Pergam în timpul regelui Eumenes II (197-159
î. Hr.); i s-a dat numele după acest oraș datorită perfecționării tehnicilor de prelucrare făcute aici. ♦ Document, text etc. scris pe o astfel de piele.
2. Hârtie de tip special, rezistență și impermeabilă la aer, la grăsimi și la apă, cu aspect asemănător
p. (1), folosită mai ales la ambalarea alimentelor.
pergament (Dicționaru limbii românești, 1939)*pergamént n., pl.
e (rus. germ.
pergament, engl.
parchment, fr.
parchemin, d. lat.
pergaména [subînț.
charta, hîrtie, papir], pergament, adj. f. d.
pergaménus, din Pergam [oraș în Asia Mică], vgr.
pergamenós; it.
pergaména și
pergamina, pergament). Pele de capră saŭ de oaĭe preparată ca să poțĭ scrie pe ĭa [!]. Pl. Titlurĭ de nobleță [!]:
a-țĭ arăta pergamentele. – Întîĭa oară pergamentu a început să se prepare la Pergam atuncĭ cînd regele Eŭmene (sec. III în ainte [!] de Hristos) a hotărît să înființeze o bibliotecă. Din invidie, temîndu-se să nu se întunece gloria biblioteciĭ din Alexandria, Ptolemeŭ, regele Egiptuluĭ, opri exportarea papiruluĭ, și atuncĭ, de nevoĭe, Pergamieniĭ, aŭ recurs la vechĭu obiceĭ al peilor de capră și de oaĭe. Există și un așa numit
pergament vegetal. V.
celuloză.pergament (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pergamént s. n., (documente)
pl. pergaméntepergament (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pergament n. piele de oaie sau de berbece preparată ca să se poată scrie pe dânsa.