peri (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PERI, mănăstire în Maramureșul istoric (azi în Ucraina), fundată de voievozii Balc și Drag. În 1391 a primit din partea patriarhului de Constantinopol dreptul de stavropighie, având sub autoritatea sa bisericile românești din Maramureș și N Transilvaniei. Important rol religios și cultural în Evul Mediu.
peri (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PERI [perí],
Gabriel (1902-1941), om politic francez. Deputat comunist (din 1932), intrat în clandestinitate (1939). Unul dintre conducătorii Rezistenței franceze, a fost arestat și predat naziștilor care l-au executat.
peri (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PERI, Jacopo (1561-1633), compozitor italian. Și-a desfășurat activitatea la Curtea familiei Medici din Florența. Autor (împreună cu Ottavio Rinuccini) a primei opere complete din istoria muzicii („Euridice”). Majoritatea creației sale s-a pierdut (balete, intermedii). Specialist al stilului recitativ. Reformă totală a dramei muzicale, în care muzica este subordonată textului. Melodiile expresive fac apel la cromatism și la ornamentație, conferind rol de susținere instrumentelor. Culegere de cântece și madrigale („Le Varie Musiche”).
peri (Dicționaru limbii românești, 1939)*peri- (vgr.
peri, în prejur [!]), prefix care înseamnă „în prejur, în ocol”:
peri-frază (circumlocuțiune),
peri-scop.perì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)perì v.
1. a înceta de a fi:
totul piere; 2. a avea un sfârșit timpuriu sau violent:
a peri într’un naufragiu; 3. fig. a cădea în ruină, în decadență, vorbind de lucruri:
Imperiul roman peri în anul 476; 4. a muri, vorbind de animale:
toți boii au perit; 5. a dispare:
ea peri ca o măeastră de lângă dânsul ISP. [Lat. PERIRE].