pepene (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile:
a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (
Cucumis melo);
b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (
Citrullus vulgaris);
p. restr. fructul acestor plante. ◊
Expr. Gras ca pepenele (sau
ca un pepene) sau
pepene de gras (sau
gras pepene) = foarte gras. (
Fam.)
A-și ieși (sau
a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (
Fam.)
A ieși (sau
a ajunge etc.)
la pepeni = a face o proastă afacere, a nu reuși într-o acțiune.
2. (
Reg.) Dovleac.
3. (
Reg.) Castravete. – Din
lat. pepo, *pepinis.pepene (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pépene (pépeni), s. m. –
1. Zemos (Cucurnis melo). –
2. Harbuz, lubeniță (Cucumis citrullus). –
3. (
Mold. și
Trans., rar) Castravecior (Cucumis sativus). –
Mr. peapine, piponu, megl. pipon, pipoană. Lat. *
pepĭnem, în loc de
pĕpōnem (Densusianu,
Hlr., 139; Pușcariu 1298; Candrea-Dens., 136; REW 6395),
cf. it. pepone, fr. pépin „os”,
sp.,
port. pepino, alb. pjepër (Philippide, II, 774). Lipsa diftongării lui
o nu a fost explicată.
Der. rom. pornind de la
ngr. πεππώνι,
cf. bg. pipun, sb.,
slov.
pipon și
dial. (Miklosich,
Fremdw., 118; Domaschke 138; Iordan,
Dift., 114) nu prezintă mai puține dificultăți.
Der. pepenar, s. m. (vînzător de pepeni);
pepenărie, s. f. (bostănărie, harbuzărie);
pepenea, s. f. (plantă, Spiraea ulmaria);
pepenel, s. m. (papanaș;
Olt., varietate de prune);
pepenos, adj. (cărnos, îndesat).
pepene (Dicționaru limbii românești, 1939)pépene m. (lat.
pepo, *pépinis, îld.
pepónis, pepene, zămos, d. vgr.
pépon, pepene, harbuz orĭ zămos, adică „copt”, d.
pépto, coc [pin [!] căldura soareluĭ], lat.
*poquere, coquere, a coace; it.
popóne = mellone, pepene; sp. pg.
pepíno, castravete [lat. pop.
pépenus, pepene, de unde, probabil, și fr
pepin, sîmbure]; ngr.
pepóni, de unde sîrb.
pipun, pepene).
Vest. Mold. sud. Fructu uneĭ plante cucurbitacee numită tot
pepene, din care există doŭă varietpțĭ:
pepenele galben (
cúcumis melo), care seamănă cu bostanu (avînd la mijloc tot o mare cavitate în care se află semințele), cu mezu galben, gălbuĭ saŭ portocaliŭ, dulce și bun de mîncat după masă, originar din sudu Asiiĭ și numit în nordu Moldoveĭ
zămos și
zamuz, ĭar în Olt. numaĭ
pepene (V.
cantalup și
caun);
pepenele verde (
citrullus vulgaris, cúcumis citrullus orĭ
cucúrbita citrullus), cu coaja verde, plin în ăuntru [!], cu sîmburiĭ în mez [!], cu mezu roș orĭ (maĭ rar) alb gălbuĭ, dulce, foarte apos și bun de mîncat după masă, originar din sudu Africiĭ și numit în nordu Moldoviĭ
harbuz, ĭar în Olt.
lúbeniță (V.
boșar și
bacîr).
A scoate pe cineva dun pepenĭ (adică „de la paza pepenilor”), a-l enerva, a-l face să izbucnească de furie.
Nord. Castravete (maĭ ales mare).
pepene (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PÉPENE (
lat. pepo, pepinis)
s. m. P. galben = plantă anuală, din familia cucurbitaceelor, originară din Asia tropicală, cu tulpina târâtoare, păroasă și cu fruct comestibil, mare, sferic sau oval, suculent și aromat, cu coaja galbenă, fiind apreciat pentru calitățile răcoritoare, diuretice, laxative etc. (
Cucumis melo). Cultivat încă din Antichitate. În Europa a apărut în
sec. 1
d. Hr. la greci și romani. În România se cultivă în zona sudică și vestică a țării. ◊
P. verde = plantă anuală din familia cu cucurbitaceelor, originară din sudul Africii, cu tulpina târâtoare, frunze crestate adânc și cu fruct comestibil, mare, sferic sau alungit, cu coaja verde uniform sau cu dungi și miezul zemos, dulce, în general roșu (
Citrullus lanatus); lubeniță, harbuz. Cultivat de egipteni cu 1.500 de ani
î. Hr. În Europa a fost adus în
sec. 11 și cultivat mai ales în sud și vest. În România este răspândit pe suprafețe întinse. Sucul fructului este folosit la prepararea hidromelului, coaja pentru fructele zaharisite, iar semințele pentru extragerea unui ulei comestibil foarte valoros. Miezul fructului are proprietăți depurative, antilitiazice, diuretice, răcoritoare.
pepene (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pépene s. m.,
pl. pépenipepene (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pepene m.
1. plantă din fam. cucurbitaceelor cu tulpina întinsă pe pământ și acățătoare prin cârcei, având două varietăți:
pepene galben sau
zămos (Mold.) cu fructul mare, globulos sau oval, neted sau sgrăbunțos, cu miezul suculent, dulce, de o coloare albă sau galbenă
(Cucumis melo) și
pepene verde, numit încă
harbuz (Mold.) și
lubeniță (Olt. și Tr.), cu fructul globulos sau lungăreț, de coloare verde închis sau deschis, cu carnea roșie sau galbenă, dulce și foarte suculentă
(Cucumis citrullus); fig. a scoate din pepeni, a face pe cineva să-și piarză cumpătul;
2. Mold. Buc. castravete. [Lat. vulg. PEPENUS = clasic PEPONEM].
pepene (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PÉPENE, pepeni, s. m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile;
a) (de obicei determinat prin „galben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent
(Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin „verde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan
(Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ◊
Expr. Gras ca pepenele (sau
ca un pepene) sau
pepene de gras (sau
gras pepene) = foarte gras. (
Fam.)
A-și ieși (sau
a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva să-și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (
Fam.)
A ieși (sau
a ajunge etc.)
la pepeni = a face o afacere proastă, a nu reuși într-o acțiune.
2. (
Reg.) Dovleac.
3. (
Reg.) Castravete. —
Din lat. pepo, *pepinis.