penultim - explicat in DEX

penultim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. – Din lat. paenultimus.

penultim (Dicționar de neologisme, 1986)
PENÚLTIM, -Ă adj. De dinaintea celui din urmă. [< lat. paenultimus, cf. fr. pénultième].

penultim (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PENÚLTIM, -Ă adj. de dinaintea celui din urmă. (< lat. paenultimus)

penultim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!penúltim (pe-nul-/pen-ul-) adj. m., pl. penúltimi; f. penúltimă, pl. penúltime

penultim (Dicționaru limbii românești, 1939)
*penúltim, -ă adj. (lat. paenúltimus, d. paene, aproape, și últimus, ultim). Al doilea din urmă. S. f. Gram. Silaba a doŭa din urmă, ca nul în penultim.

penultim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
penultim a. înainte de cel din urmă. ║ penultimă f. silaba penultimă a unei vorbe sau a unui vers.

penultim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PENÚLTIM, -Ă, penultimi, -e, adj. Care este înaintea celui din urmă, al doilea din urmă. — Din lat. paenultimus.