pentateuh (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENTATEÚH, pentateuhuri, s. n. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. – Din
lat. Pentateuchus, fr. pentateuque.pentateuh (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PENTATEÚH, parte a Bibliei cuprinzând primele cinci cărți ale „Vechiului Testament”: „Facerea”, „Ieșirea”, „Leviticul”, „Numerii” și „Deuterenomul”; întocmite prin
sec. 6
î. Hr. și unificate în
sec. 5
î. Hr. Atribuite, de tradiție, lui Moise. Denumirea ebraică:
Tora (
Thora).
pentateuh (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!Pentateúh s. propriu
n.pentateuh (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENTATEÚH n. pr. Parte a Bibliei care cuprinde primele cinci cărți ale Vechiului Testament. —
Din lat. Pentateuchus, fr pentateuque.