penitent - explicat in DEX

penitent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios care se supune penitenței (1). 2. adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. – Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.

penitent (Dicționar de neologisme, 1986)
PENITÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care se căiește, care face penitență; pocăit. [Cf. fr. pénitent, lat. poenitens].

penitent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PENITÉNT, -Ă s. m. f. cel care face penitență; pocăit. (< fr. pénitent, lat. paenitens)

penitent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*penitént, -ă adj. (lat. páenitens, -éntis; fr. pénitent). Care face penitență, care se căĭește de păcate: un om penitent. Dedicat penitențeĭ: vĭață penitentă. S. m. și f. Un penitent.

penitent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
penitént adj. m., s. m., pl. peniténți; adj. f., s. f. peniténtă, pl. peniténte

penitent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
penitent a. 1. care se căiește; 2. care face penitență.

penitent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PENITÉNT, -Ă, penitenți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face penitență (1); pocăit. 2. Adj. Care aparține penitentului (1), de penitent. — Din fr. pénitent, lat. poenitens, -ntis.