pecetie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PECÉTIE s. f. v. pecete.pecetie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pecétie (pecétii), s. f. –
1. Ștampilă, sigiliu, timbru. –
2. (Înv.) Hîrtie ștampilată. –
Var. pecete, (
Mold.)
peceată. Sl. pečatĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250),
cf. sb. pečat, mag. pecset. Sec. XVI. –
Der. pecelnic, s. m. (
înv., păstrător al peceților statului, cancelar);
pecetar, s. m. (
înv., păstrător al peceților);
pecetlui, vb. (a ștampila), din
sl. pečatĭlĕti; pecetluitură, s. f. (hîrtie cu pecete);
pecetluit, s. n. (hîrtie cu pecete),
sec. XVII,
înv.;
pecetnic, s. n. (
înv., ștampilă).
pecetie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PECÉTIE s. f. v. pecete.