peceneg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PECENÉG, -EÁGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. (La
m. pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care a trecut în migrațiune prin estul și sud-estul Europei, între
sec. IX și XI; (și la
sg.) persoană care aparține acestui popor.
2. Adj. Care aparține pecenegilor (
1), privitor la pecenegi. – Din
germ. Petschenege, fr. Petchenègues, rus. peceneg.peceneg (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pecenég adj. m.,
s. m.,
pl. pecenégi; adj. f.,
s. f. pecenégă, pl. pecenégepeceneg (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PECENÉG, -ÉGĂ, pecenegi, -ge, s. m. și
f. adj. 1. S. m. și
f. (La
pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul
sec. IX; (și la
sg.) persoană care aparținea acestui popor.
2. Adj. Care aparține pecenegilor
(1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat,
f.) Limba pecenegă. [
Adj. f. și:
peceneágă] — Din
germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg.