peți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PEȚÍ, pețesc, vb. IV.
Tranz. A cere o fată în căsătorie în numele altcuiva sau pentru sine, de obicei prin intermediul părinților sau al rudelor fetei. –
Lat. petere.peți (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pețí (pețésc, pețít), vb. – A cere mîna, a cere în căsătorie.
Lat. petĕre (Philippide,
Principii, 44; Densusianu,
Hlr., 149; Pușcariu 1202; Candrea-Dens., 1370; REW 6444), prin intermediul unei
var. populare *
petῑre, cf. v. nap.
pezzire „a cere de pomană”,
it. pezzente „cerșetor”,
sp.,
port. pedir. –
Der. pețit, s. n. (cerere în căsătorie);
pețitor, s. m. (pretendent; mijlocitor de căsătorii);
pețitoare, s. f. (mijlocitoare de căsătorii);
pețitorie, s. f. (pețit; îndeletnicirea de a peți).
peți (Dicționar de argou al limbii române, 2007)peți, pețesc
v. t. (
intl.)
a trăda, a denunța.peți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pețí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pețésc, imperf. 3
sg. pețeá; conj. prez. 3
să pețeáscăpețì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pețì v. a cere în căsătorie. [Lat. PETESCERE, a cere (românește cu sensul restrâns)].