pean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PEÁN, peane, s. n. (
Livr.) Imn cântat pentru implorarea unui zeu, de obicei Apollo. [
Pr.:
pe-an] – Din
fr. péan.pean (Dicționar de neologisme, 1986)PEÁN s.n. (
Ant.) Imn cântat pe mai multe voci, pentru implorarea unui zeu, de obicei Apolo. [Pron.
pe-an. / < fr.
péan, gr.
paian, cf.
Paionis – epitet al zeului Apolo].
pean (Marele dicționar de neologisme, 2000)PEÁN s. m. (ant.) imn de glorificare închinat zeului Apolo; (p. ext.) cântec de luptă, de biruință după o victorie. (< fr.
péan, gr.
paian)
pean (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Pean =
Paean.pean (Dicționaru limbii românești, 1939)*peán (
ea 2 silabe) n., pl.
e (vgr.
paián). Imn în onoarea luĭ Apóline.
pean (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PÉAN, Jules-Émile (1830-1898), chirurg francez. A introdus procedee și noi instrumente (pensă hemostatică cu cremalieră) revoluționând tehnica chirurgicală a hemostazelor. A efectuat prima splinoectomie. Considerat întemeietorul chirurgiei ginecologice („Lecții de clinică chirurgicală”, „Diagnosticul și tratamentul tumorilor abdomenului și ale bazinului”).
pean (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PEÁN, peane, s. n. (
Livr.) Imn în onoarea zeului Apollo sau a zeiței Artemis. [
Pr.:
pe-an] — Din
fr. péan.peàn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)peàn n. imn în onoarea lui Apollon.