pașoptism - explicat in DEX



pașoptism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PAȘOPTÍSM s. n. Ideologia participanților la Revoluția de la 1848 din țările românești. – Pașopt (= patruzeci și opt) + suf. -ism.

pașoptism (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PAȘOPTÍSM s. n. ideologia participanților la Revoluția de la 1848 din țările române, având ca trăsătură principală conștiința individualității naționale, crearea istoriografiei, prețuirea acordată literaturii populare, înclinarea de a explora trecutul în scop propagandistic etc. (< pașopt /1848/ + ism)

pașoptism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PAȘOPTÍSM (‹ pașopt „patruzeci și opt”) s. n. Ideologie a Revoluției de la 1848 din Țările Române, caracterizată printr-un accentuat caracter militant pus în slujba libertății naționale și sociale, a luptei pentru unirea Țărilor Române și crearea statului național român modern. În plan cultural, scriitorii pașoptiști luptau pentru crearea unei literaturi originale, pentru crearea presei românești și educarea poporului. Platforma ideologică a p. a fost expusă în programul „Daciei literare”. Principiile p. și-au găsit reflectarea în activitatea și creația lui: N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, Al.G. Golescu, V. Alecsandri, Alecu Russo, C. Negri, C.A. Rosetti, D. Bolintineanu, A. Iancu, S. Bărnuțiu, G. Barițiu, T. Cipariu, E. Murgu ș.a.

pașoptism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!pașoptísm (pa-șop-/paș-op-) s. n.

pașoptism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PAȘOPTÍSM s. n. Ideologia participanților la Revoluția de la 1848 din Țările Române. — Pașopt (= patruzeci și opt) + suf. -ism.

Alte cuvinte din DEX

PA P OZOR « »PABAI PAC PACA