pașaport - explicat in DEX

pașaport (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PAȘAPÓRT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă cetățenilor unui stat dreptul de a se deplasa în altă țară, servindu-le acolo ca act de identitate; pas², pașuș. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pașaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afară din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărți; dosar de carte. [Var.: (înv.) pașpórt, paspórt s. n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.

pașaport (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PAȘAPÓRT s. n. document (carnet) care servește drept legitimație cetățeanului unui stat în străinătate. ♦ (fam.) a da ~ ul (cuiva) = a se debarasa de cineva. (< it. passaporto, fr. passeport, rus. pașport)

pașaport (Dicționaru limbii românești, 1939)
pașapórt și (vechĭ) pașp- și pasport n., pl. oarte (rus. p'šport și pásport, d. fr. passeport, d. passer, a trece, și port, trecere, sosire; it. passaporto). Act emis de o autoritate publică (prefectura polițiiĭ) pin [!] care se permite posesoruluĭ să călătorească în străinătate și pin care se poate invoca protecțiunea consulatuluĭ respectiv saŭ a autorităților străine. Pop. Bilet de identitate și de liberă circulațiune în țară (V. petrecere). Fig. Fam. A da cuĭva pașaport, a-ĭ da răvaș de drum, a-ĭ da papuciĭ, a-l trimete [!] la plimbare, a-l congedia [!], a-l alunga. – În Trans. pasúș și păsúș (ung. paszus).

pașaport (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pașapórt s. n., pl. pașapoárte

pașaport (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pașaport n. permisiune dată de o autoritate pentru libera circulațiune a persoanei ce o posedă; fam. a da cuiva pașaport, a-l concedia (= fr. passe-port).

pașaport (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PAȘAPÓRT, pașapoarte, s. n. Document oficial care dă cetățenilor unui stat dreptul de a se deplasa în altă țară, servindu-le acolo ca act de identitate; pas², pașuș. ◊ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pașaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afară din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editării unei cărți; dosar de carte. [Var.: (înv.) pașport, pasport s. n.] — Din it. paseporto, fr. passeport, ras. pasport.