paivan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)paiván (paiváne), s. f. – (Banat,
Trans.) Funie, pripon, opreliște. –
Var. poivan. Sl.,
bg. paivan (Tiktin). –
Der. (îm)păivăni, vb. (a priponi, a împiedica un cal).
paivan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PAIVÁN, paivane, s. n. (
Reg.) Funie sau ștreang (de pripon). –
Sb. paivan.paĭvan (Dicționaru limbii românești, 1939)paĭván n., pl.
e (sîrb. bg.
pajvan, turc.
paĭvand, care vine d. pers.
paĭ-bend, pabend, d.
pa, picĭor, și
bend, legătură).
Vest. Pl. Lanțurĭ saŭ funiĭ cu care se împedecă [!] caiĭ care pasc. – În Trans. și
păĭvan. În Ban. și
poĭvan, funie lungă la car (Vicĭu).