patacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATÁCĂ s. f. v. pitac2.patacă (Dicționaru limbii românești, 1939)patácă f., pl.
e saŭ și
pătăcĭ (bg.
peták, sîrb.
pétak, pĭesă de 5 banĭ [cp. și cu it.
patacca, lețcaĭe). V.
pitac 1).
Munt. Fam. Pĭesă de cincĭ francĭ de argint, numită și
pisică. – Cu înț. de „bumașcă” e greșit. V.
carboavă, dublon, gripsor, pendar.patacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)patacă f.
1. Tr. taler austriac;
2. piesă de cinci lei:
scoate din pungă două patace CAR. [V.
pitac].
patacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PATÁCĂ s. f. v. pitac2.