partitiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARTITÍV, -Ă, partitivi, -ve, adj. (
Gram.; despre forme flexionare sau despre construcții) Care exprimă ideea de parte dintr-un întreg sau întregul din care s-a luat o parte.
Genitiv partitiv. ◊
Articol partitiv = articol care se atașează la un cuvânt partitiv. – Din
fr. partitif, it. partitivo.partitiv (Dicționar de neologisme, 1986)PARTITÍV, -Ă adj. Care exprimă ideea de parte dintr-un întreg sau întregul din care s-a luat o parte. //
s.n. Atribut substantival în genitiv sau la acuzativ precedat de o prepoziție, care arată întregul din care s-a luat o parte. [< fr.
partitif, cf. lat.
partitus <
partiri – a împărți].
partitiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARTITÍV, -Ă adj. (despre forme flexioane sau părți de propoziție) care exprimă ideea de parte dintr-un întreg. (< fr.
partitif, it.
partitivo)
partitiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*partitív, -ă adj. (fr.
partitif, d. lat.
partiri, partitum, a împărți).
Gram. Care arată o parte dintr´un întreg:
nimenĭ dintre noĭ e o expresiune partitivă.partitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)partitív1 adj. m.,
pl. partitívi; f. partitívă, pl. partitívepartitiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)partitív2 s. n.partìtiv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)partìtiv a.
Gram. care deseamnă o parte dintr’un tot.
partitiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARTITÍV, -Ă, partitivi, -e, adj. (
Gram.; despre forme flexionare sau despre construcții; și substantivat,
n.) Care exprimă ideea de parte dintr-un întreg sau întregul din care s-a luat o parte.
Genitiv partitiv. ◊
Articol partitiv = articol care se atașează la un cuvânt partitiv. — Din
fr. partitif, it. partitivo.