paronomazie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARONOMAZÍE s. f. v. paronomasie.paronomazie (Dicționaru limbii românești, 1939)paronomazíe f. (vgr.
paronomasia, d.
pará, alăturea, și
ónoma, nume. V.
antonomazie).
Ret. Figură care consistă în întrebuințarea vorbelor care seamănă la sunet, ca:
mor și
de frică și
de frig. – Fals
paronomáză (fr.
paronomase). V.
retorică.paronomazie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARONOMAZÍE s. f. v. paronomasie.