parmac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARMÁC, parmaci, s. m. Par sau stâlp (gros) folosit la diverse construcții deschise (prispe, pridvoare, garduri etc.). – Din
tc. parmak.parmac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)parmác (parmáci), s. m. –
1. Grilaj, balustradă. –
2. Stîlp. –
Mr. părmache, megl. părmaț. Tc. parmak „deget” și „bară de fier” (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Lokotsch 1636; Ronzevalle 57),
cf. ngr. παρμάϰι,
alb.,
bg.,
sb. parmak și de asemeni
palmac. –
Der. părmăcui, vb. (a întări cu parmaci, a îngrădi);
parmaclîc, s. n. (balustradă, parapet), din
tc. parmaklik, cf. ngr. παρμαϰλίϰια,
bg.,
sb. parmakluk. E dubletul lui
pîrmac, s. n. (
Olt., par), din
sb. parmak.parmac (Dicționaru limbii românești, 1939)parmác m. (turc.
parmak, deget, gratie; ngr.
parmáki. V.
palmac). Gratie de lemn la gard, par.
Gard de parmacĭ, parmaclîc.
parmac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)parmác s. m.,
pl. parmáciparmac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)parmac n. par care sprijină coastele stâlpilor unei case țărănești:
de căpăstru mi-l trăgea, de parmac că mi-l lega POP. [Turc. PARMAK, zâbrea].
parmac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARMÁC, parmaci, s. m. Par sau stâlp (gros) folosit la diverse construcții deschise (prispe, pridvoare, garduri etc.). — Din
tc. parmak.