papugiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAPUGÍU, papugii, s. m. (
Fam.) Om de nimic, care se ține de înșelăciuni, care trăiește din șiretlicuri. – Din
tc. papuççu.papugiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)papugiu, papugii s. m. om de nimic, care se ține de înșelăciuni, care trăiește din șiretlicuri
papugiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)papugíu (
fam.)
s. m.,
art. papugíul; pl. papugíi, art. papugíii (-gi-ii)papugiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)papugiu m.
1. fabricant de papuci;
2. fam. șarlatan, șiret:
a fugit papugiul fără să plătească. [Turc. PAPUȘDJY: sensul figurat, propriu limbei române, e o imagine luată dela cismari (cf.
pingeli)].
papugiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PAPUGÍU, papugii, s. m. (
Fam.) Om de nimic, care se ține de înșelăciuni, care trăiește din șiretlicuri. — Din
tc. papuççu.papugiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)papugíŭ m. (turc.
papuççu, cizmar, cîrpacĭ, păzitor de papucĭ la o geamie orĭ la o casă boĭerească. Papuciĭ se lăsaŭ la intrare, ca astăzĭ galoșiĭ). Făcător de papucĭ (V.
pantofar).
Azĭ. Iron. (după obiceĭu de a bea la chefurĭ din fesurile orĭ din papuciĭ damelor). Tînăr neserios, ușuratic orĭ chĭulangiŭ:
„papugiŭ de Bucureștĭ”.