pantomim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PANTOMÍM, -Ă, pantomimi, -e s. f.,
s. m. 1. S. f. Exprimare a ideilor și a sentimentelor prin gesturi, mimică, dans;
p. ext. ansamblu de gesturi, de mișcări prin care se exprimă anumite idei și sentimente.
2. S. f. Gen de reprezentație teatrală în care actorii exprimă diverse acțiuni dramatice (numai) prin gesturi sau mimică; scenariul unei astfel de reprezentații.
3. S. m. Actor de pantomimă (
2); mim. – Din
fr. pantomime, germ. Pantomime, it. pantomimo.pantomim (Dicționar de neologisme, 1986)PANTOMÍM s.m. Actor de pantomimă; mim. [< fr.
pantomime, cf. lat.
pantomimus, gr.
pantomimos <
pas – tot,
mimos – imitator].
pantomim (Marele dicționar de neologisme, 2000)PANTOMÍM, -Ă I.
s. m. actor de pantomimă; mim. II. s. f. exprimare a ideilor și sentimentelor prin mimică sau prin gesturi. ◊ reprezentație teatrală de acest gen; scenariul unei astfel de reprezentații. (< fr.
pantomime, /II/, it.
pantomimo, germ.
Pantomime)
pantomim (Dicționaru limbii românești, 1939)*pantomím m. (lat.
pantomímus, vgr.
pantómimos, d.
pân, pantós, tot, și
miméo, imitez [!]). Actor care joacă în pantomime.
pantomim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pantomím (mim) (rar)
s. m.,
pl. pantomímipantomim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pantomim m. actor care joacă pantomime.
pantomim (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PANTOMÍM, -Ă, pantomimi, -e, s. f.,
s. m. 1. S. f. Exprimare a ideilor și a sentimentelor prin gesturi, mimică, dans;
p. ext. ansamblu de gesturi, de mișcări prin care se exprimă anumite idei și sentimente.
2. S. f. Gen de reprezentație teatrală în care actorii exprimă diverse acțiuni dramatice (numai) prin gesturi sau mimică; scenariul unei astfel de reprezentații.
3. S. m. (Rar) Actor de pantomimă (
2); mim. — Din
fr. pantomime, germ. Pantomime, it. pantomimo.