palpit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PALPÍT, palpite, s. n. (
Înv.) Palpitație. – Din
it. palpito.palpit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PALPÍT, palpituri, s. n. (
Înv.) Palpitare; palpitație. – Postverbal al lui
palpita.palpit (Dicționaru limbii românești, 1939)*pálpit și
palpít, a
-á v. intr. (lat.
pálpito, -áre; fr.
palpiter). Bat maĭ tare:
a-țĭ palpita inima de bucurie, de frică. Tremur convulsiv, vorbind de carnea animalelor de curînd ucise. Tremur de emoțiune:
a palpita de bucurie. V.
zvîcnesc.palpit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)palpít (
înv.)
s. n.,
pl. palpítepalpit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PALPÍT, palpite, s. n. (
înv.) Palpitație. — Din
it. palpito.