pâlnie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PẤLNIE, pâlnii, s. f. 1. Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc., de obicei în formă de con gol în interior, prelungit în jos printr-un tub îngust, servind la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă. ◊
Expr. A-și face (sau
a-și duce)
palmele pâlnie (
la gură sau
la ureche) = a-și așeza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine.
A face (
burta bute și)
gura pâlnie = a bea mult.
2. Nume dat unor obiecte în formă de pâlnie (
1), care amplifică sunetele. ◊
Pâlnia telefonului = receptor telefonic.
3. Rezervor, încăpere sau locaș, mai largi în partea de sus decât în cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material.
4. Depresiune de teren de formă conică, formată în terenuri solubile. ♦ Plan înclinat care leagă galeria superioară cu cea inferioară a unui tunel în curs de excavare. ♦ Groapă făcută în pământ de un obuz sau de o bombă.
5. Locul unde se adună buștenii înainte de a fi coborâți pe jilip.
6. Tub care servește unor animale cefalopode la mișcare. –
Et. nec.