palmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÁLMĂ1, palme, s. f. 1. Partea dinăuntru a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la vârful degetelor. ◊
Loc. adj. și adv. Ca în palmă =
a) cu suprafața netedă, plană;
b) (care este) foarte bine;
c) (care este) în cele mai mici amănunte. ◊
Loc. adv. (Rar)
Ca din palmă = ușor, repede. ◊
Expr. (
A lucra)
cu palma (sau
cu palmele) = (a lucra numai) cu brațele, manual.
A ține sau
a duce, a purta (pe cineva
ca)
pe (sau
ca în)
palmă (sau
palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grijă să nu ducă lipsă de nimic; a răsfăța.
A avea (pe cineva)
în palmă = a avea (pe cineva) la discreție, în puterea sa.
A cădea în palma cuiva = ajunge la discreția cuiva.
A juca (pe cineva)
pe palmă = a dispune (de cineva) după bunul plac.
Când va crește păr în palmă = niciodată.
A-l mânca (pe cineva)
palma (sau
palmele) = a avea chef să bată pe cineva.
Bătând (sau
cât ai bate)
din palme = imediat, foarte repede.
2. Lovitură aplicată cuiva (peste obraz) cu palma
1 (
1). ◊
Loc. vb. A lua (pe cineva)
la (sau
în)
palme = a pălmui.
3. Veche unitate de măsură pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egală cu distanța dintre extremitatea degetului mare și a celui mic bine întinse în lături. ◊
Palmă îngenuncheată (sau
domnească) = veche unitate de măsură pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma
1 (
3).
Un lat de palmă = lățimea unei palme
1, când degetele sunt lipite între ele. ◊
Loc. adj. De o palmă = de dimensiuni neobișnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am aștepta să fie). ◊
Expr. O palmă de loc =
a) o distanță mică;
b) o suprafață (mică) de pământ cultivabil.
4. Bătător de covoare.
5. Obiect de cauciuc în formă de înotătoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. –
Lat. palma.palmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÁLMĂ2, palme, s. f. (
Înv.) Ramură de palmier (considerată ca semn al biruinței). ♦ Motiv ornamental (în formă de ramură de palmier). ◊
Palmele academice = distincție în formă de frunză de palmier stilizată, acordată de Academia Franceză oamenilor de știință și artiștilor. – Din
fr. palme.palmă (Dicționar de neologisme, 1986)PÁLMĂ s.f. (
Liv.) Ramură de palmier (socotită ca semn al biruinței). ♦ Motiv ornamental. ♦
Palmele academice = distincție acordată de Academia Franceză oamenilor de știință și artiștilor. [Cf. fr.
palme, lat.
palma].
palmă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÁLMĂ s. f. 1. ramură de palmier, simbol al victoriei. 2. motiv ornamental în formă de palmă (1). ♦ ĕle academice = distincție acordată de Academia Franceză oamenilor de știință și artiștilor. 3. înotătoare de cauciuc care se fixează de picior, pentru înotul subacvatic. (< fr.
palme, lat.
palma)
palmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pálmă (pálme), s. f. –
1. Partea interioară a mîinii de la încheietura cu antebrațul pînă la vîrful degetelor. –
2. Lovitură dată cu palma. –
3. Măsură
înv. de lungime, valorînd 0,2458 în
Munt. și 0,27875 în
Mold. sau 1/8 dintr-un stînjen. –
Mr.,
megl. palmă, istr. pǫme. Lat. palma (Pușcariu 1249; Candrea-Dens., 1312; REW 6171),
cf. alb. pëlamë, it.,
cat.,
sp.,
port. palama, prov. pauma, fr. paume. Este dubletul lui
palmă, s. f. (ram de palmier), din
fr. palme, înv. și în forma
palm. –
Der. palmac, s. n. (
Mold., 1/8 dintr-o palmă), probabil din
ngr. παλμάϰι,
it. palmo (Hesseling 37) sau din
tc. parmak „deget” (Tiktin),
cf. cuman. barmac „deget” (
cf. Pușcariu,
Dim., 118), încrucișat cu
palmă; pălmaș, s. m. (muncitor care dispune doar de brațele sale, ziler);
pălmui, vb. (a da palme);
pălmuială, s. f. (lovitură cu palma). –
Der. neol. (din
fr.)
palmat, adj.;
palmier, s. m.;
palmiped, s. m. – Din
rom. provine
țig. palma (Wlislocki 107).
palmă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)PALMĂ gajbă, ghioagă, labă, lăboanță, lăbuță, stachie.
palmă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)palmă, palme s. f. o mie de lei.
palmă (Dicționaru limbii românești, 1939)pálmă f., pl.
e (lat.
palma, vgr.
paláme, vgerm.
folm; it. vpv. sp. pg.
palma, sic.
parma, npv.
paumo, fr.
paume). Partea internă a mîniĭ [!], aceĭa cu care apucĭ:
a bate din palme de bucurie. Lovitură cu palma, maĭ ales peste obraz:
a trage cuĭva o palmă, a primi o palmă. Fig. Afront, înfrîngere morală:
această nereușită fu o mare palmă pentru el. Măsură de lungime cît e de la vîrfu degetuluĭ mic pînă la vîrfu policaruluĭ ținînd palma întinsă (V.
șchĭoapă). A opta parte din stînjen (V.
stînjen).
Fig. Mică întindere de pămînt saŭ mică distanță:
o palmă de loc, locuĭesc la o palmă de loc departe de aicĭ. Neol. Ramură de palmier naturală, imitată saŭ imaginată considerată ca simbol al victoriiĭ:
a repurta palma victoriiĭ (a triunfa [!]).
O palmă de loc, mică suprafață saŭ distanță.
A avea pe cineva în palmă, a fi pus mîna pe el, a-l fi prins, ĭar el să nu poată opune rezistență.
A ține pe cineva în palme, a-l purta în palme, a-l îngriji așa în cît [!] să nu se deranjeze el p. nimica.
A lua pe cineva la palme, a începe să-l loveștĭ cu palmele.
Cît aĭ bate din palme, într´o clipă, imediat. (Era odată și maĭ este și azĭ obiceĭu de a bate din palme ca să comanzĭ servitoruluĭ execuțiunea unuĭ ordin, cum ar fi adusu cafeleĭ).
Ca în palmă, neted, fără zgrunțurĭ:
ras ca în palmă, drumu e neted ca în palmă. Cît păr în palmă, nimica, nimenĭ.
Cînd va prinde palma păr, nicĭ-odată. –
Palmele academice, decorațiune pe care Academia franceză o acordă savanților saŭ artiștilor.
palmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pálmă s. f.,
g.-d. art. pálmei; pl. pálmepalmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)palmă f.
1. partea dinăuntru a mâinii:
a bătut din palme; ca în palmă, cu deamăruntul;
2. veche măsură de lungime, cât un lat de mână, echivalând cu ⅛ dintr’un stânjen;
3. fig. mică întindere de pământ:
o palmă de loc; 4. lovitură cu palma:
a da palme. [Lat. PALMA].