paleoecologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PALEOECOLOGÍE s. f. Ramură a paleontologiei care studiază condițiile de viață ale plantelor și animalelor din trecut. [
Pr.:
-le-o-e-] – Din
fr. paléoécologie.paleoecologie (Dicționar de neologisme, 1986)PALEOECOLOGÍE s.f. Ramură a paleontologiei care cercetează condițiile de viață ale plantelor și animalelor din trecut. [Pron.
-le-o-e-, gen.
-iei. / cf. fr.
paléoécologie].
paleoecologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)PALEOECOLOGÍE s. f. ramură a paleontologiei care studiază ecosistemele și biosferele dispărute ale Pământului. (< fr.
paléoécologie)
paleoecologie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PALEOECOLOGÍE (‹
fr. {i})
s. f. Disciplină care studiază relațiile reciproce dintre organismele care au trăit în epocile geologice trecute și raporturile acestora cu condițiile de mediu din vremea respectivă. Îmbină metodele de studiu din domeniul paleontologiei cu principiile ecologice, bazându-se pe ideea că raporturile existente în trecut în cadrul ecosistemelor sunt similare cu cele observate în prezent.
paleoecologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PALEOECOLOGÍE s. f. Ramură a paleontologiei care studiază relațiile dintre organismele care au trăit în epocile geologice trecute și raporturile acestora cu condițiile de mediu din vremea respectivă. [
Pr.: -
le-o-e-] — Din
fr. paléoécologie.