palavră - explicat in DEX

palavră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PALÁVRĂ, palavre, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Vorbă, afirmație lipsită de seriozitate sau de temei; fleac; balivernă, brașoavă. – Din tc. palavra, ngr. palávra.

palavră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
palávră (palávre), s. f. – Bîrfă, balivernă, brașoavă, minciună. – Mr. palavră. Sp. palabra, prin intermediul tc. palavra (Meyer, Türk. St., I, 37; Șeineanu, II, 281), cf. ngr. παλάβρα, sb. palavra. Cuvînt introdus probabil prin. iud. sp.; pentru semantism, cf. fr. palabre. Legătura cu gr. παραβολή (Philippide, Principii, 140) nu e posibilă în mod direct. – Der. palavragi (var. pălăvrăgi), vb. (a trăncăni, a flecări); pălăvrăgeală, s. f. (trăncăneală); palavragiu, s. m. (flecar, limbut); palavragioaică, s. f. (femeie flecară); pălăvri, vb. (Olt., a trăncăni).

palavră (Dicționaru limbii românești, 1939)
palávră f.., pl. e (ngr. sîrb. turc. palavra, d. sp. palabra și -vra, care vine d. lat. parabola, povestire, parabolă. V. parabolă, parolă, parlament). Iron. Laude mincinoase, brașoave, mincĭunĭ spuse din gustu de a flecări: a turna la palavre. V. comédie.

palavră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
palávră (fam.) (-la-vră) s. f., g.-d. art. palávrei; pl. palávre

palavră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
palavră f. 1. vorbe seci, minciună: palavre franțuzești, chir Manole AL.; 2. vorbe lâudăroase: când începi a tăia la palavre vânătorești OD. [Turc. PALÀVRA din (spaniolul palabra, vorbă)].

palavră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PALÁVRĂ, palavre, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Vorbă, afirmație lipsită de seriozitate sau de temei; fleac; balivernă, brașoavă. — Din tc. palavra, ngr. palavra.