paing (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAÍNG, paingi, s. m. Păianjen. – Din
sl. *
pa(i)okŭ.paing (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)paíng (paíngi), s. m. – Arahnidă (Tegenaria domestica). –
Var. piangăn, (
Munt.)
painjin(e), păia(n)jen. Mr. pangu, megl. puiangu. Sl. paąkŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 238; Byhan 324),
cf. sb.,
cr.,
rus. pauk, bg. pajuk, slov.
pajenk, pol. pajak; finalul
var. -in(e), pare să se explice (Tiktin) prin
sl. paąčina „pînză de păianjen”. –
Der. painjină, s. f. (pînză de păianjen), din cuvîntul
sl. citat;
painjeniș (
var. păienjeniș, păi(e)njiniș, păingăniș),
s. n. (pînză de păianjen);
păinjinel, s. m. (liliuță, Anthericum ramosus);
păianjeni (
var. (împă)i(e)njeni),
vb. (a se întuneca, a se acoperi de ceață);
păi(e)njinar, s. m. (
Olt., pînză de păianjen).
paing (Dicționaru limbii românești, 1939)paíng (Con. 251),
paíngăn (nord),
painjin (sud),
păĭánjen (Munt. Olt.) și
păiájen (Munt. vest) m. (bg.
paing, paenk și
paĭuk, d. vsl.
paonkŭ și
paĭonkŭ, painjin,
paĭončina, bg.
paĭužina, pînză de painjin; sîrb.
pauk, ung.
pank și
pok). Un arahnid care are opt picĭoare și pînă la opt ochĭ și care se nutrește cu insecte, pe care le prinde într´o plasă pe care o țese cu un fir produs de el (
tegenaria domestica și
epeira diadéma). Tripitea. – Uniĭ painjinĭ îs marĭ pînă la 3 cm., ĭar în zona tóridă mult maĭ marĭ. Eĭ trăĭesc în scorburĭ saŭ în pămînt; alțiĭ, maĭ micĭ, trăĭesc pin [!] șoproane, podurĭ, case neîngrijite și aĭurea; alțiĭ trăĭesc chear [!] în apă. Rîĭa e cauzată de un arahnid parazit care trăĭește pe supt [!] pele [!]. V.
mătase.paing (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)paíng (
înv.)
s. m.,
pl. paíngipaing (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PAÍNG, paingi, s. m. Păianjen. — Din
sl. *
pa(i)okŭ.