păianjen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂIÁNJEN, păianjeni, s. m. 1. (La
pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi și cu abdomenul nesegmentat, care se hrănesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânză subțire țesută de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secretă; (și la
sg.) animal care face parte din acest grup.
2. (La
pl.) Pânză de păianjen (
1); păienjeniș.
3. Unealtă folosită pentru prinderea și extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucăților de cablu rămase într-o sondă.
4. (Sport) Fiecare dintre colțurile de sus ale porții la fotbal, handbal, polo sau hochei.
5. (
Reg.) Prăjină care se așază pe vârful clăilor, al stogurilor sau al acoperișurilor de paie ca să le apere de vânt. [
Pr.:
pă-ian-. –
Var.: (
reg.)
păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, s. m.] – Din
sl. *pajončina. Cf. bg. Pajašina.