păgân (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru;
p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie decât cea creștină sau care nu are nici o religie;
p. restr. turc, mahomedan.
2. Adj. Care aparține unei religii politeiste sau cultului civilizației antice greco-romane sau care se referă la antichitatea greco-romană;
p. restr. turcesc.
3. S. m. și
f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic.
4. S. m. și
f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos.
5. Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. –
Lat. paganus.