padișah (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PADIȘÁH, padișahi, s. m. Titlu purtat (în trecut) de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu; persoană purtând acest titlu. – Din
tc. pādișāh, fr. padisah.padișah (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)padișáh (padișáhi) s. m. – Sultan al Turciei.
Tc. padișah (Șeineanu, III, 93; Lokotsch 1604) din
per. pad „protector” și
šah „suveran”,
cf. fr. padichah și
șah.padișah (Dicționaru limbii românești, 1939)*padișáh m. (turc. [d. pers.]
padišah, protectoru regilor. V.
șah). Titlu oficial al sultanuluĭ turcesc.
padișah (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)padișáh s. m.,
pl. padișáhipadișah (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Padișah m. titlu persan ce corespunde sinonimului arab
Sultan (Osman luă cel dintâiu, în 1300, acest titlu):
Padișahul vostru va să facă țara un pământ turcesc BOL. [Turc. PADIȘAH, Împărat, lit. protectorul regilor].
padișah (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PADIȘÁH, padișahi, s. m. Titlu purtat (în Evul Mediu și în epoca modernă) de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu; persoană purtând acest titlu. — Din
tc. pādișāh, fr. padisah.